Afaceri de la zero. Surorile Alina Goidea şi Carmen Vasile s-au întors în Focşani, oraşul natal, şi au început să producă praline de ciocolată sub brandul Marsepe, care ajung astăzi la clienţii din toată ţara

Afaceri de la zero. Surorile Alina Goidea şi Carmen Vasile s-au întors în Focşani, oraşul natal, şi au început să producă praline de ciocolată sub brandul Marsepe, care ajung astăzi la clienţii din toată ţara

Povestea MARSEPE în Ziarul Financiar!

Am avut ocazia să împărtășim povestea noastră în cadrul proiectului Afaceri de la Zero, un interviu despre cum am transformat pasiunea pentru ciocolată în artă și am adus emoția în fiecare pralină.
Află cum inovația, tradiția și măiestria artizanală se îmbină în produsele noastre și ce ne inspiră să creăm experiențe de neuitat.

Sub brandul Marsepe există trei colecţii de bază, fiecare cu câte nouă sortimente: Crazy Garden, Exotic Intense şi Spicy Party  Recent, a apărut şi noua colecţie, numită Moştenire, care surprinde gustul tradiţional românesc prin combinaţiile alese  Preţurile sunt cuprinse între 28 de lei şi 200 de lei, în funcţie de cantitate şi de colecţie.

Alina Goidea şi Carmen Vasile, două surori cu background în zona de design, respectiv arhitectură, au renunţat la joburile lor din Bucureşti şi s-au întors în Focşani, oraşul lor natal, unde au pus bazele brandului Marsepe, sub care astăzi produc, în Odobeşti, judeţul Vrancea, praline de ciocolată. „Aveam un alt brand, cel al familiei noastre, care se numeşte Marco şi care se ocupă de panificaţie şi cofetărie. Din 2015 m-am implicat în partea de cofetărie a acestui brand. S-a întâmplat să mă joc şi cu ciocolata şi a venit automat dorinţa aceasta, de a merge cu ciocolata mai departe. Împreună cu Carmen şi cu familia noastră am decis să facem ciocolată”, a povestit Alina Goidea.

Cele două surori au investit 40.000 de euro în laboratorul de producţie, bani care au venit dintr-un proiect StartUp Nation, la care au mai adăugat o investiţie de circa 20.000 de euro pentru a cumpăra utilajele necesare. Clădirea în care are loc producţia, menţionează Carmen Vasile, e o investiţie făcută de cealaltă firmă, cea a familiei lor, printr-un credit. Astăzi, proiectul lor funcţionează cu cinci angajaţi.

Primele praline au fost produse în urmă cu un an, însă înainte de acest început, cele două surori au trecut prin diverse cursuri de formare şi specializare. „Prima dată am mers la studii şi am experimentat şi în cofetărie. Am fost împreună în Belgia, am venit acasă cu nişte baze, am pornit aparatele şi am încercat să îmbinăm teoria cu practica, a povestit Alina Goidea.

„Am studiat mai mult, am mai făcut câteva cursuri şi cred că tot timpul e ceva de învăţat.” 

Pentru a-şi face brandul cunoscut, cele două antreprenorare întâi au introdus pralinele în magazinele locale, în cele şapte locaţii ale brutăriei Marco. Pentru a ajunge la clienţii din afara judeţului, ele au trimis praline tuturor cunoscuţilor, apoi au făcut un site, o pagină de Facebook şi au crescut pas cu pas. 

În prezent, pralinele Marsepe sunt şi în diferite locaţii din Sibiu şi Sebeş. „Vrem să venim în câteva locaţii din Bucureşti”, a adăugat Carmen Vasile. 

Sub brandul Marsepe există trei colecţii de bază, fiecare cu câte nouă sortimente: Crazy Garden, Exotic Intense şi Spicy Party. Recent, a apărut şi noua colecţie, numită Moştenire, care surprinde gustul tradiţional românesc prin combinaţiile alese.

Preţurile sunt cuprinse între 28 de lei şi 200 de lei, în funcţie de cantitate şi de colecţie.

Până în prezent, cele două antreprenoare nu şi-au făcut un plan concret cu privire la cifra de afaceri pentru primul an de activitate. Însă, spune Carmen Vasile, la finalul acestui an deja pot avea o viziune de ansamblu asupra businessului ceva mai clară pentru că deja au clienţi stabili, colaborări şi au participat şi la câteva târguri.

Tot pentru anul viitor, ele au şi un plan de dezvoltare. „Trebuie să ne mărim producţia şi să facem zonă de ambalare”, a adăugat Carmen Vasile.

Cele două surori au fost crescute cu o gândire antreprenorială şi au văzut modul în care părinţii lor au dezvoltat businessul, aşa că rolul de antreprenor li se potriveşte acum foarte bine. 

„Niciodată nu m-am identificat cu rolul de angajat. Nu mă puteam supune gândirii altui om. Când m-am întors în Focşani, am văzut cât de natural îmi este să fiu în business”, a mai spus Carmen Vasile. 

Înapoi la blog